Gigi Nețoiu (65 de ani), proaspăt revenit în peisajul fotbalului românesc, la FC Voluntari, este protagonistul unor imagini senzaționale, în care cântă din tot sufletul „Hai Universitatea, hai Craiova”.
Este vorba despre celebrul imn al clubului din Bănie, care a fost scris de Adrian Păunescu. Iar în ceea ce privește interpretarea fostului acționar de la Craiova și Dinamo, aceasta a avut loc în cadrul unei petreceri organizate de Sfântul Nicolae.
Cu ocazia zilei de 6 decembrie, când a fost sărbătorit Sfântul Nicolae, legendele de la Universitatea Craiova au păstrat tradiția și au organizat o nouă petrecere memorabilă.
Printre sărbătoriții din acest an s-au regăsit Nicolae Negrilă (70 de ani) și Nae Ungureanu (68), însă în trecut de la eveniment nu lipsea nici Nicolae Tilihoi, care a încetat din viață în 2018, la vârsta de doar 61 de ani.
Revenind la petrecerea din 2024, aceasta a reprezentat o ocazie pentru ca toate legendele Craiovei să se revadă și să sărbătorească așa cum se cuvine. Astfel, de la locație nu au lipsit nici Sorin Cârțu, proaspăt revenit în funcția de președinte la clubul lui Mihai Rotaru, sau Gigi Nețoiu, care a fost finanțator în Bănie.
Totodată, într-un videoclip care a devenit viral pe TikTok, se poate observa că de la eveniment nu au lipsit nici vedete precum Romică Țociu și Cornel Palade, primul dintre cei menționați fiind chiar născut în Craiova.
Însă, de departe, sufletul petrecerii a părut să fie Gigi Nețoiu, care recent a revenit în fotbal la clubul FC Voluntari. S-a vehiculat deja că afaceristul va prelua o parte din acțiunile clubului ilfovean, însă până ca acest scenariu să se confirme, Nețoiu a profitat de petrecerea de Sfântul Nicolae și a cântat cât a putut el de tare „Hai Universitatea, hai Craiova, tu campioana unei mari iubiri!”.
Interpretul de muzică populară Nelu Bițînă a fost chemat să cânte la eveniment de cei prezenți, iar acesta a performat la un moment dat pe celebra coloană sonoră a melodiei scrise de Adrian Păunescu. Este vorba despre piesa „Cântec pentru Oltenia”, care și în prezent este imnul oficial al Universității Craiova.
@blueboy_ucv 🩵CRAIOVA🩵#romania #stiintasuntemnoi #oltenia #craiova #universitateacraiova #🦁blueboy🦁 ♬ sunet original – 🦁Blue-Boy🦁
Inițial, în timp ce Nelu Bițînă cânta melodia care face furori în toată Oltenia, Gigi Nețoiu dansa de gât cu Sorin Cârțu, Cornel Palade și Romică Țociu. Apoi a început să îl acompanieze pe solist, iar în cele din urmă, luat de val, s-a dus în mijlocul scenei și a „arestat” microfonul.
Gigi Nețoiu este un mare fan al Universității Craiova, iar în cadrul clubului a activat ca acționar din anul 2000 și până în 2005.
După plecarea din Bănie, Nețoiu a ales să investească în Capitală și a devenit acționar la Dinamo București. Aici a rămas pentru o scurtă perioadă de timp, până în 2006, după care a dispărut din peisajul fotbalului românesc. Însă, așa cum am precizat deja, Gigi Nețoiu a revenit, în 2024, la FC Voluntari.